Apărătorii care rănesc

Există oameni care spun că apără adevărul, dar nu știu să apere suflete. Oameni care cred că, dacă sunt „corecți”, au voie să fie duri.
Oameni care se așază în loc de judecători și numesc asta credință.

Ei vorbesc tare despre bine și rău, dar nu se opresc să vadă rănile. Nu ascultă, nu așteaptă, nu se apropie cu grijă.

Nu lovesc cu pumnii. Lovesc cu propoziții scurte, tăioase.
Cu versete aruncate fără inimă. Cu etichete puse peste oameni obosiți.

Ar fi trebuit să fie adăpost, au devenit presiune. Ar fi trebuit să fie sprijin, au devenit povară.

Spun că apără adevărul, dar adevărul spus fără milă nu apără, ci strivește.
Spun că apără rânduiala, dar rânduiala fără iubire nu vindecă pe nimeni.

În loc să stea lângă cel căzut, îl analizează. În loc să ridice, întreabă „de ce ai ajuns aici?”. În loc să acopere rana, o expun. Și pleacă liniștiți, convinși că au făcut tot ce trebuia.

În mijlocul acestei realități, am fost și eu. Și eu am fost rănită de cei care ar fi trebuit să mă apere. Nu de străini, ci de oameni în care aveam încredere. De cei la care aș fi alergat pentru ajutor.

Nu m-au văzut ca pe un om rănit, m-au văzut ca pe o problemă. Nu m-au întrebat ce doare, m-au întrebat unde am greșit.

Când aveam nevoie de liniște, am primit explicații.
Când aveam nevoie de brațe, am primit judecăți. Când aveam nevoie de timp, am primit presiune. Și asta a lăsat urme.

Pentru o vreme am început să cred că poate așa este și Dumnezeu. Rece și distant, mai preocupat de reguli decât de inimă. Dar nu a fost așa.

Oamenii m-au rănit, Dumnezeu nu. El nu m-a grăbit, nu m-a forțat să fiu bine, nu mi-a cerut explicații când eram frântă. A stat, a așteptat, m-a înțeles.

Atunci am înțeles ceva important: nu toți cei care se numesc apărători chiar apără. Unii doar știu să vorbească, alții știu să apese.

Dacă și tu ai fost rănit de astfel de oameni, să știi că nu ești slab. Nu sensibilitatea ta a fost problema. Ci lipsa lor de milă.

Dumnezeu nu Se ascunde în duritatea lor. Nu se regăsește în vocea care condamnă. Nu stă în cuvintele care te lasă mai jos decât erai. El este lângă cel rănit, lângă cel confuz, lângă cel care abia mai poate.

Apărătorii care rănesc vor exista mereu. Dar Dumnezeu apără altfel. El apără vindecând. Apără tăcând când doare. Apără rămânând lângă tine.
Și asta face toată diferența.
Diana G. U.